Șerpii veninoși la noi în țară ...

Din ciclul ... mai bine să previi decât să tratezi

Specii de şerpi veninoşi la noi în ţară: 

   În ţara noastră sunt întâlnite  doar  3 din cele 15 specii de vipere existente la nivel european:

-          Vipera ammodytes, cu două subspecii – Vipera ammodytes ammodytes şi Vipera ammodytes montandoni;

-          Vipera ursinii, cu trei (?) subspecii – Vipera ursinii renardi,  Vipera ursini rakosiensis şi Vipera ursinii moldavica

-           Vipera berus;

      Viperele sunt surde, au o vedere slabă însă detectează  radiaţiile emise de un corp viu (căldura) de la o distanţă apreciabilă, au un simţ olfactiv şi al vibraţiilor excepţionale, sunt veninoase de la naştere, pot “lovi” la o distanţă de 15-20 cm de la sol  şi trăiesc în jur de 30 de ani.

Cum arată şi unde se găsesc:   - toate viperidele au pupile verticale!

1 -  Vipera ammodytes  - aşa numită viperă cu corn, cuprinde 2 subspecii distincte atât din punct de vedere morfologic cât şi al localizării geografice; stă nemişcată şi avertizează omul de prezenţa ei prin sâsâit, uneori se retrage imediat sub pietre până la trecerea pericolului.

     1.a. – Vipera ammodytes ammodytes:  poate ajunge la o lungime maximă de 0,9 m şi este cea de a doua specie ca arie de răspândire la noi în ţară, fiind întâlnită în zona Banatului şi a munţilor Olteniei până la o altitudine de 2 000 m,  în zona Devei şi în sudul Munţilor Apuseni.

    Lungimea totală la mascul e de 80-85 cm, femela fiind ceva mai mică. Are culoare de fond cenuşiu-gălbuie sau chiar gălbui spre alb, femelele mai mult brun spre arămiu, cu o dungă brună, uneori neagră dispusă în zig-zag pe spate, uneori existând 2 astfel de dungi care formează o succesiune de romburi. Pe laturile corpului prezintă pete de culoare brună iar pe burtă predomină culoarea brun-murdar sau brun-galbui cu pete cenuşii sau negricioase. Masculul, prezintă de la ochi şi până la colţul gurii o dungă întunecată. Se pot întâlni şi exemplare complet negre însă foarte rar. Capul este lăţit şi are formă triunghiulară, acoperit cu solzi mici şi este prevăzut cu un apendice nazal (denumit şi corn) moale.

       Buza inferioară (cea de jos) prezintă dungi deschise, iar vârful cozii este de culoare roşie-cărămizie, portocalie ori galbenă.

       Este o specie iubitoare de căldură, fiind întâlnită de obicei în zonele stâncoase (pe roci eruptive ori calcaroase) dar şi în apropierea apelor şi în pădurile de foioase. Atenţie! Se poate urca cu uşurinţă pe ramurile inferioare ale copacilor unde se încălzeşte.  Dimineaţa nu este foarte activă, fiind întâlnită pe stâncile cu expunere estică unde se încălzeşte, iar după-amiaza se ascunde sub pietre ori frunziş.

       Femela naşte prin august 10-20 de pui, lungi de 10-20 cm. Exemplarele montane sunt mai putin agresive, însă muşcătura este mai periculoasă decât a viperei berus (v. neagră).

          1.b.  Vipera ammodytes montandoni – este “adevarata” viperă cu corn şi totodată cel mai periculos reprezentant al genului din ţara noastră. Este un pic mai scurtă decăt vipera ammodytes ammodytes, ajungând până la 0,7 – 0,9 m, în schimb corpul este puţin mai gros ceea ce o face mai agilă (are cel mai scurt timp de reacţie dintre viperele cunoscute la noi în ţară). Culoarea de fond este cenuşie sau cenuşiu-gălbuie, pe spate prezentând un desen caracteristic format dintr-o serie de romburi încadrate lateral de o bandă neagră. Acest zig-zag de romburi poate fi continuu sau întrerupt. Prezintă abdomen de culoare cenuşie ori galben-cenuşie. Buza inferioară (de jos) nu prezintă acele dungi de culoare deschisă precum Vipera ammodytes ammodytes, iar vârful cozii este de culoare verde deschis (?). Apendicele nazal (cornul) este înalt şi subţire, făcând o notă discordantă cu capul. 

    Este răspândită în toată Dobrogea (în special în partea nordică); preferă regiunile pietroase şi aride dar nu departe de zonele cu vegetaţie. Nu apare în Delta Dunării dar se întâlneşte în: Mţii. Măcin, Culmea Niculiţel, Rezervaţia “Valea Fagilor”, Pădurea Hagieni, în Gura Dobrogei, Podişul Babadag, Podişul Casimcea, Băneasa – “Canaraua Fetii”, Valea Celicului, Lacul Oltina, în raza loc. Şipote, Beştepe, Cărpiniş, Greci, Niculiţel, Isaccea, Cernavodă. Mai este cunoscută sub numele de năpârcă (?).

2 – vipera ursinii – vipera de stepă, prezentă prin cele două subspecii:

 2.a. – Vipera ursini renardi –  cea mai mică viperă de la noi (masculul -40 cm; femela-60 cm) precum şi cea mai puţin veninoasă.  Are o culoare galben murdar, uneori spre cenuşiu  pe spate, iar în părţile laterale, galbenă. Pe spate prezintă zig-zag-ul specific format dintr-o serie de pete discontinui de culoare maro închis punctate la exterior, la rândul lor, cu pete negre. Abdomenul şi gâtul au culoare alb-gălbuie cu puncte rare de culoare neagră. Pe cap, desenul literei “V” este format din două benzi discontinui de culoare cenuşiu închis. Pe ceafă, 1-2 pete mai mult sau mai puţin întunecate în forma de “A”. De la supraocular la colţul gurii prezintă o dungă oblică, întunecată.  Capul este prelung şi uniform, ochii fiind mici faţă de dimensiunile capului. Bot ascuţit dar rotunjit şi nu are acea formă triunghiulara evidentă precum Vipera ammodytes.   

    Trăieşte prin stepe, păduri, răriţe, stufării, câmpii mlăştinoase. Se întâlneşte în Delta Dunării şi Complexul Razelm,; Letea, Grindu Portiţa, Periprava.

  Femela naşte prin iulie-august, 3-22 de pui, care ajung maturi dupa 3 ani. Ierneaza în găuri de rozătoare, prin scorburi, ieşind din hibernare prin martie-aprilie.

    2.b. – Vipera ursinii rakosiensis – este o subspecie foarte rar întâlnită, fiind reprezentată de o singură populaţie în România, localizată în rezervaţia Fânaţele Clujului (se pare că a dispărut cu vreo 40-50 de ani în urmă). Lungimea exemplarelor nu depăşeşte 60 cm, fiind un şarpe de talie mică. Pe spate poate prezenta o culoare ce variază de la cenuşiu deschis la brun-închis sau la cenuşiu verzui, toate având o bandă deschisă longitudinal pe care este inserat desenul zig-zag tivit cu o margine cafenie. Părţile laterale sunt gri închis iar abdomenul este punctat cu pete cenuşiu-închis. Privit de sus, capul este oval, iar din lateral acesta are aspect romboidal. Veninul este destul de slab, fiind un şarpe destul de timid.

    Trebuie amintit că în fâneţele de la Valea lui David şi Tomeşti (Iaşi) trăieşte o subspecie cu amestec de caractere între vipera ursinii renardi şi vipera ursinii rakosiensis numită Vipera ursinii moldavica, descrisă în 1993.

3 – Vipera berus –vipera comună / vipera neagră. Este cea mai răspândită de la noi, la fel şi din Europa.

      Este întâlnită atât în zonele montane cât şi în cele de deal şi podiş (se întâlneşte şi în Podisul Moldovei, Maramureş, Ţara Oaşului, Sălaj. Prezintă o lungime de maximum 70 cm (65 cm masculii; 68-87 cm femelele), culoarea ei diferind în funcţie de habitat. Astfel,

     -  în regiunile de munte masculii au de obicei culoarea cenuşie sau brun-cenuşiu deschis cu pete negre; gri închis pe spate şi cu abdomenul galben – purpuriu iar femelele sunt cafenii, cafenii închis cu pete brune ori au un colorit roşiatic închis cu pete brune.

     -   în regiunile de deal şi podiş culoarea, atât în cazul masculilor cât şi în cazul femelelor, este cafenie sau cafeniu-roşiatic.

    În ceea ce priveşte desenul de pe spate, acesta este foarte variat, cel mai des fiind întâlnită banda în zig-zag mărginită lateral de un şir de pete întunecate. Abdomenul este cenuşiu, punctat lateral cu pete albe sau gri. Capul este scurt şi turtit, prezentând 2 pete negre dispuse astfel încât formează un “V” ori un “X”.  La femele, guşa este galben-vineţie cu pete roşii. Coada este în general galbenă sau roşiatică şi este scurtă. Foarte rar se întâlnesc exemplare melanice (complet negre); spatele are un aspect catifelat iar abdomenul este de culoarea ardeziei. Nu prezintă desen dorsal, putând fi astfel uşor confundate cu alte specii de şerpi. Este mai mult nocturnă, pe vreme noroasă fiind foarte agresivă; muşcătura uneori mortală, prima acuplare primăvara iar a doua toamna, dacă prima a fost timpurie şi naşte 5-20 pui în iulie-septembrie, care încep să vâneze imediat după naştere. Hibernează din noiembrie-decembrie.

     Este întâlnită cel mai adesea la marginile pădurilor de foioase în poieni însorite dar şi în interiorul pădurii  unde se ascunde în covorul de frunze, sub trunchiuri de copaci doborâţi (se camuflează excelent); se mai ascunde şi sub stâncile sau în crăpăturile acestora care se află în interiorul pădurii, locurile foarte apreciate  fiind pintenii stâncoşi  împăduriţi şi parţiali însoriţi; ajunge până la 2 000 m altitudine şi foarte rar peste. În general preferă versanţii sudici ai munţilor. În zonele de deal şi podiş o întâlnim de asemenea în poienile însorite cu iarbă înaltă precum şi în pajiştile întinse. Este un animal crepuscular şi nocturn, vânând mai mult în primele ore ale dimineţii şi spre seară, când temperatura, nu este atât de ridicată. Simte apropierea omului de la o distanţă destul de mare şi se refugiază din calea lui. Dacă este prinsă, devine foarte agresivă, încercând să muşte agresorul.

             Măsuri de prim ajutor medical în cazul muşcăturii de şarpe veninos:

                                            MANAGEMENTUL SITUAŢIEI  – impune:

A)             Stabilirea rapidă a speciei din care face parte şarpele respectiv – oferă posibilitatea de a acţiona în concordanţă cu caracteristicile speciei şi a veninului ei (nu uitaţi că Vipera ammodytes montandoni / vipera cu corn dobrogeană – are un tip de reacţie mai scurt şi o agresivitate mai mare decat Vipera ursinii renardi ori Vipera berus).  Important este să nu ne panicăm în apropierea şerpilor, fie ei veninoşi ori nu,   oprindu-ne şi fixându-i cu privirea (mai ales la distanţe mici),  să nu facem mişcări inutile, să nu ameninţăm spaţiul vital al acestora apropiindu-ne de ei, să nu fugim unde apucăm (putem foarte bine să ne accidentăm sau şi mai rău, să călcăm în teritoriul altor  şerpi veninoşi!!). În imaginea alăturată sunt căteva detalii semnificative care ne ajută să facem uşor diferenţa între un şarpe veninos şi altul neveninos:

 

        Se observă şi se analizează fulger caracteristicile generale ale acestuia, şi anume: dimenisiunile şi forma corpului (viperele de la noi nu depăşesc 90 cm, iar corpul este scurt şi gros);  capul viperelor este triunghiular evident, bine conturat în cazul speciei V. ammodytes sau triunghiular –ovalizat în cazul V. ursinii; culorile predominante sunt nuanţele de galben-maroniu şi cenuşiu; foarte important este recunoaşterea zig-zag-ului dorsal specific (atenţie la exemplarele melanice / negre – nu prezintă acest zig-zag!!).

-          B)             Identificarea locului unde s-a produs muşcătura:  recunoaşterea muşcăturii este simplă, de cele mai multe ori aceasta apărând sub forma a 2 puncte situate la o distanţă de 5-12 mm una de alta iar pielea din jurul lor, la câtva timp devine purpurie-violacee şi se umple de vezicule. În unele cazuri, se constată un singur punct sau existenţa a două zgârieturi paralele. În general, muşcăturile sunt localizate la nivelul membrelor inferioare (gambă) – 60 – 65 % şi membrelor superioare (mână şi antebraţ) 20-25 %, mai rar la nivelul capului şi gâtului ori al toracelui şi abdomenului. Nu uitaţi!! Cele mai periculoase muşcături sunt cele localizate la nivelul feţei şi cele care ating un vas de sânge. Datorită conformaţiei colţilor, ajung la 11-17mm şi  în repaus, pot fi pliaţi de-a lungul maxilarului, respectiv la muşcătură sunt puşi în poziţie perpendiculară pe maxilar, veninul este injectat preponderant subcutanat, mai rar intramuscular şi foarte rar intravenos. Cel mai adesea, colţii penetrează toate straturile pielii, veninul fiind injectat în hipoderm (stratul profund al pielii). De aici rezultă şi gradul de severitate al muşcăturii.

         Dintre toţi şerpii veninoşi, viperidele au dinţii cei mai lungi şi puternici, ei putând trece cu uşurinţă prin blue jeans ori parazapezi.  Întreaga fază de atac – muşcătura şi introducerea veninului – se produce în aproximativ 1/40 parte dintr-o secundă. De cele mai multe ori nici nu ştim că am fost muşcaţi decât după ce încep să apară durerile şi, inspectând locul durerii, observăm urma dinţilor. Durerea se simte sub formă de arsură şi este urmată dupa circa 1 oră de roşeaţă şi umflătura. Apare teama, transpiraţia, ameţeala la care se adaugă greţuri şi vărsături.

 

-          C)                Îndepărtarea şarpelui ori a noastră din locul expus.

         1     - Imediat ce am constatat prezenţa unui şarpe veninos, vom căuta să ne îndepărtăm neprecipitându-ne şi păstrând distanţa faţă de acesta, având grijă în continuare pe unde ne deplasăm. Trebuie ţinut cont de poziţia “gata de atac” – reprezentată prin ridicarea uşoară a capului şi forma de “S” a părţii anterioare a corpului (vezi foto din albumul “Faună Dobrogea” din lista prietenilor CAG). O viperă pregătită de atac, poate, prin extinderea bruscă, sări o distanţă apreciabilă. Mare atenţie dacă este perioada acuplării (sfârşitul lunii martie – sfârşitul lunii mai, în mod excepţional începutul lunii iunie în funcţie de condiţiile climatice; în această perioada au loc jocurile nupţiale care sunt de fapt lupte rituale între masculi) pentru că în acelaşi perimetru pot fi întâlnite mai multe exemplare adulte.

                        2     – dacă s-a produs atacul – persoana muşcată se va îndepărta rapid din zonă, într-un loc ferit şi sigur, la umbră,  nemaiavând voie să facă nicio mişcare, şi  procedaţi îndată la acordarea primului ajutor medical.  Dacă zona nu permite retragerea (ex. brână, bolovăniş etc.), îndepărtaţi cu multă atenţie vipera (dacă nu se retrage singură) cu un băţ suficient de lung (cel putin 1,5m)  şi, foarte important, FĂRĂ MIŞCĂRI BRUŞTE ÎNSĂ SIGURE (este bun un băţ telescopic de alpinism, deschis la maximum, cel care face operaţiunea fiind bine să aibă ghete cât mai înalte şi pantaloni lungi).

         Toate aceste trei momente trebuiesc realizate cât mai rapid (maximum 1 minut), de preferat concomitent de mai multe personae, dacă grupul este suficient de mare; în acelaşi timp se va apela 112 ori alt serviciu de urgenţă fie şi numai pentru a anunţa spitalul la care veţi transporta victima în cazul în care aveţi maşina proprie.

           ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR MEDICAL PROPRIU-ZIS

         Supravieţuirea victimei depinde în primul rând de viteza de reacţie a celorlalţi, viteză de reacţie tradusă prin rapiditatea calmării victimei, acordarea primului ajutor şi transportarea acesteia la cea mai apropiată unitate medicală.

         Trebuiesc urmaţi obligatoriu  paşii respectivi, precum şi îngurgitarea de către victimă a câtor mai multe lichide nealcoolice (interzis consumarea alcoolului, cafelei, a ceaiului negru ori verde sau Coca-Cola, Red Bull, Gattorade ori alte băuturi energizante ce conţin stimulente ori cofeină, deoarece cresc pulsul şi implicit viteza de dispersie a veninului în organism) :

          A          -Diminuarea difuzării veninului –  

-     se imobilizează victima, se culcă şi i se interzice efectuarea oricăror mişcări. Calmarea psihică are o importanţă crucială; se calmează în sensul reducerii stării de agitaţie, la nevoie i se pot administra sedative dacă avem în trusa de prim ajutor;

- se îndepărtează cu maximă viteză orice element care incomodează vizualizarea şi operarea muşcăturii (se îndepărtează tricoul, pantalonul – prin tăiere, sfăşiere, rupere, etc.);

               - se scoate rucsacul şi orice alt element de vestimentaţie care incomodează victima (inele, brăţări, curele);

                - se identifică parametrii muşcăturii;  … timp scurs 10-15 sec.

 –   aplicarea unui garou (din curea, batistă, faşă, sfoară, batic etc.) – la rădăcina membrului afectat (în lipsa acestuia se poate aplica o faşă). Garoul (cel mai indicat este garoul limfatic – bandaj elastic pe tot membrul muşcat) - trebuie aplicat astfel încât să permită introducerea unui deget sub el. Dacă este aplicat corect, poate diminua cu până la 90% difuzia veninului în organism în prima jumătate de oră.

     Aplicarea aiurea a acestuia poate duce la constituirea mult mai rapidă a edemului la nivelul muşcăturii.  La fiecare 5-10 minute, garoul se slăbeşte pentru a da voie circulaţiei sangvine să se producă altfel apare gangrena şi mai apoi necroza ţesutului neirigat.

-          Crearea unei incizii între cele două puncte (în cazul în care există un singur punct, crearea unei incizii de aproximativ 1-1,5 cm cu o adâncime de maximum 1 cm în funcţie de profunzimea rănii (atenţie la fascia muşchiului!!); aceasta se va face longitudinal pe membru (pentru a nu secţiona tendoanele) ori paralel cu dispunerea fasciculelor musculare, dacă muşcătura a fost făcută în alte zone. Sub nicio formă nu practicaţi incizie în “X” sau “+”!    …. Timp scurs = 10-15 sec; Atenţie! Incizia se poate face cu un bisturiu, lama (nu trebuie să lipsească din trusa de prim ajutor) dezinfectate cu spirt medicinal ori trecute pri flacăra brichetei şi apoi răcite. După ce s-a oprit sângerarea, se dezinfectează plaga, se pune o copcie (se coase) şi se pansează steril.

        B         Extragerea veninului :

-           – mecanică - (folosind instrumente special concepute – pompe de vid /vacuum; se găsesc pe site-uri-le www.mormota.ro; www.craimont.ro ). Se fixează ventuza specială pe locul inciziei şi se absoarbe de câteva ori sângele cu veninul inoculat în zona respectivă.  Această metodă este mult mai eficientă (5-7 ori) şi mai sigură decât metoda de absorbţie orală şi poate fi executată chiar de către victimă (instrumentul respectiv poate fi utilizat cu o singură mână). Se vor respecta următorii paşi:

-          1 – montaţi una din cupele din setul de prim ajutor pe extractor, corespunzătoare dimensiunii locului muşcăturii, cupa montându-se cu secţiunea  cea mai mică în extractor;

-          2- se trage pistonul din extractor până la capătul maxim al cursei acestuia;

-          3 – se plasează cupa deasupra muşcăturii;

-          4 – se apucă pompa cu degetul arătător şi cel mijlociu şi se apasă cu degetul mare pistonul până la capăt; nu se ia degetul mare până ce vidul nu este creat. Astfel, în zona de sub cupă se va forma vacuum / vid care va extrage sânge cu venin din rană;

-          5 – pentru eliberarea extractorului se va împinge pistonul înapoi.

- absorbţia orală  - presupune obligatoriu integritatea mucoasei bucale a celui care absoarbe. 

         Este foarte important ca persoana care absoarbe veninul să nu aibă răni în cavitatea bucală sau carii dentare netratate. De reţinut că, atât saliva cât şi sucurile gastrice inactivează veninul. Timp scurs = 10  minute.

         Este recomandat ca în incizie să se introducă câteva cristale de permanganat de potasiu 1%, acid cromic 1% sau hipoclorit de calciu 2%. ATENŢIE!!  Acestea se vor pune la suprafaţă şi nu se vor introduce adânc în rană. Este cea mai dureroasă operaţie, deoarece permanganatul de potasiu va arde ţesuturile în profunzime şi va cauteriza rana. În cazul în care victima nu prezintă o muşcătură adâncă sau este într-o stare de agitaţie ridicată se recomandă evitarea acestei operaţii.

C         –Inactivarea toxicităţii veninului:

    – se realizează prin adiministrarea subcutanat a unei doze de ser antiviperin. Este bine ca administrarea să se facă astfel: 5 ml în 4-5 puncte în apropierea muşcăturii şi restul la baza membrului muşcat. Se recomandă o a doua doză după 1-2 ore, care să fie injectată intramuscular în regiunea fesieră sau sub-cutanat în regiunea scapulo-humerală. Această injecţie are eficienţă maximă când este aplicată în primele 30 de minute; odată cu trecerea timpului ea îşi pierde din efect. Ideal este ca administrarea acestuia să se facă lent în perfuzie de glucoză 5% sau ser fiziologic.

    Deoarece, în compoziţia sa există şi proteine de cal, acesta poate genera accidente la persoanele sensibile sau alergice la proteine animale, manifestate prin:

-          Şoc anafilactic (frisoane; tahicardie / accelerarea bătăilor inimii; hipertensiune; vărsături; emisiuni spontane de urină şi fecale) – acestea sunt manifestările ce pot apare imediat,

-          Iar tardiv  –  febră, erupţii cutanate, dureri articulare etc.

         În lipsa serului antiviperin se recomandă administrarea de medicamente antihistaminice şi simpaticomimetice.  Victima trebuie să ajungă pe patul de spital în maximum 90 de minute.

         ATENŢIE!! – pe întreaga durată a desfăşurării evenimentului este crucial să ţinem victima în stare de conştienţă! Dacă aceasta devine inconştientă în intervalul critic de 20 de minute de la data producerii evenimentului, situaţia este gravă.

         Complicaţiile înveninării cu veninul de la Vipera ammodytes (v. cu corn):

-          Hipertensiune, ce poate evolua spre şoc;

-          Edem pulmonar (sindrom de detresă respiratorie);

-          Fibrinoliză;

-          Insuficienţă renală acută  şi anemie hemolitică.

         Manifestările coagulopatiei pacientului înveninat:

-          Sângerare la locul muşcăturii;

-          Hematurie (prezenţa sângelui  în urină);

-          Epistaxis (sângerare nazală);

-          Melenă  (scaun cu sânge datorat hemoragiei intestinale);

-          Peteşii / purpură.

          Secvenţa apariţiei semnelor şi simptomelor locale după muşcătura viperei cu corn:

-          Durere; tumefiere / edem; echimoză; fasciculaţii; vezicule; necroză tisulară.

          Simptome sistemice după muşcătura viperei cu corn:

-          Furnicături periorale; amorţirea extremităţilor şi scalpului; gust metalic în gură; greţuri şi vărsături; slăbiciune; transpiraţii; paliditate; coagulopatii; convulsii; paralizie.

         Secvenţa standard de terapie pentru muşcătura de viperă cu corn (ce trebuie făcut în cadrul tratamentului specializat -  realizat în cadrul unui spital):

-          O₂; I.V.

-          Analize – grupă, Rh, tablou, uree, creatinină, glicemie CPK, teste hepatice, garouri limfatice, sumar urină, EKG, ATPA;

-          Irigarea plăgilor muşcate + toaletă plagă;

-          Antibioterapie;

-          Terapie antiveninoasă.

                                                Tratament antiveninos:

a)      În funcţie de gradul de înveninare:

-          Neînveninat -  nu se administrează ser antiviperinic;

-          Înveninare minimă – (durere uşoară, tumefiere locală) – se stabilizează simptomatologic în 60 de minute, după care evoluează; se administrează 0-5 fiole de ser;

-          Înveninare moderată – (edem cu progresie rapidă, echimoze, parestezii) – se administrează 6-15 fiole de ser;

-          Înveninare severă – (durere şi edem ce cuprinde tot membrul muşcat, semne clinice sistemice, gust metalic, coagulopatii) – se administrează 16-30 de fiole de ser.

              Administrarea serului, nu se face fără pretratament (hemisuccinat de hidrocortizon 100-200mg i.v..; difenhidramină 50 mg i.v.).   Serul se admininstrează câte o fiolă la 30-120 minute (dizolvat în 10 ml de apă distilată + 250 ml ser fiziologic). Atenţie!! Nu se administrează serul direct – risc mare de şoc anafilactic. La orice semn de reacţie anafilactică se opreşte perfuzia cu serul antiveninos şi se administrează  0,1 mg adrenalină i.v.  Se măsoară în tot timpul administrării circumferinţa membrului muşcat, dacă simptomatologic nu regresează (circumferinţa membrului nu scade) se trece la doza a doua. Administrarea dozelor ulterioare de ser antiveninos se fac până la dispariţia  totală a semnelor muşcăturii.

               Terapie adjutantă:

-          Ridicarea membrului deasupra nivelului inimii, cu pacientul culcat, imediat după începerea terapiei venoase; imobilizarea membrului afectat şi hidratare. Bolnavul muşcat cu 4 ore în urmă se interneaza la terapie intensivă.

              Boala serului antiveninos:

-          Reacţie adversă care apare la 5% din pacienţii injectaţi cu mai mult de 5 fiole de ser; simptomele sunt următoarele – roşeaţă cutanată, temperatură, dureri articulare, frisoane, limfodenopatie.

Sfaturi:   

-          Veninul şerpilor are caracteristici distincte în funcţie de specia sau subspecia din care face parte de aceea trebuie identificat cât mai exact pentru a se administra serul antiviperin eficient; este chiar indicat prinderea viperei (asta nu înseamnă să o ucideţi) şi închiderea ei într-o cutie ce poate fi bine închisă, în capacul căreia se pot practica câteva găuri mici pentru aerisire. Atenţie în ce cutie o închideţi (nu de carton). Există tehnici şi instrumente speciale care permit prinderea şerpilor în siguranţă atât pentru ei cât şi pentru cel care execută operaţiunea, aşa că, dacă nu le cunoaşteţi mai bine renunţaţi la a mai prinde animalul respectiv. Mai indicate ar fi câteva fotografii executate de la distanţă cu o focală corespunzătoare şi axate pe: capul viperei din lateral, capul viperei privit de sus şi tot corpul în ansamblu.

-          Efectul şi toxicitatea veninului depind de vârsta şi sănătatea şarpelui, vârsta şi sănătatea victimei, de numărul de muşcături şi de specia de şarpe;

-          Nu se fac împachetări cu gheaţă şi nu se administreaza antibiotice profilactic;

-          60-80% dintre muşcături apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi se expun acestui risc;

-          Hemotoxinele existente în veninul viperei cu corn, cauzează coagulopatii, necroză tisulară şi flictene, trombocitopenie, leziune de perete vascular-capilar;

-           La o muşcătură, glanda cu venin eliberează  între 25 -75% din cantitatea totală de otravă, mai exact 0,025 -0,050 g;

-          Evitaţi toti şerpii întâlniţi. În general şerpii se tem de oameni;

-          Evitaţi să mergeţi prin pădure sau pe lângă tufişuri la crepuscul, în timpul nopţii sau imediat după apus;

-          Evitaţi ariile care sunt ştiute ca fiind populate cu şerpi; nu băgăţi mâinile în locuri întunecoase, sub stânci, sub pietre, în tufişuri sau în scorburi fară să vă asiguraţi înainte că sunt sigure;

-          Nu dormiţi pe pământ lângă tufişuri, în iarba înaltă sau lângă trunchiuri de copaci căzuţi la pământ;

-          Nu păşiţi pe lângă copaci căzuţi la pământ; evitaţi să mergeţi în lungul trunchiurilor doborate la pământ. Când săriţi peste un trunchi căzut, puneţi piciorul pe buturugă sau pe trunchi, după care faceţi pasul cât mai mare. Dacă nu aveţi altă posibilitate, asiguraţi-vă înainte;

-          Nu mergeţi prin tufăriş ori iarbă înaltă fără să priviţi în jos; fiţi atenţi pe unde mergeţi;

-          Nu staţi jos în zone unde  se ştie că sunt şerpi fără să cercetaţi zona înainte;

-          Nu apucaţi cu mâna goală un şarpe proaspăt ucis. Folosiţi un băţ sau un alt instrument destul de lung. Asta pentru că sistemul lor nervos poate fi încă activ şi vă puteţi trezi muşcaţi de un şarpe mort;

-          Nu ridicaţi niciun fel de şarpe fără un motiv bine întemeiat şi fără a cunoaşte specia, dacă este veninos ori nu;

-          Nu faceţi glume proaste cu prietenii ori colegii care prezintă o aversiune evidentă faţă de şerpi în zonele populate de aceştia. Dacă nu o păţeşte din cauza şarpelui se poate accidenta din neatenţia generată de stres;

                                               Măsuri preventive:

 Se referă la două situaţii, şi anume:

1 – În timpul deplasării:

-          Să evităm zonele cu iarba înaltă din poienile însorite;

-          Să încercăm pe cât posibil să nu ne abatem de la potecă; şerpilor nu le plac potecile străbătute de oameni;

-          În zonele cu grohotişuri să păşim pe pietre numai pe partea cea mai de sus a acestora, însă numai cu mare atenţie să nu călcăm pe o “dânsa” care se încălzeşte la soare. Tot în aceste zone să nu punem piciorul între bolovani decât dacă nu avem altă soluţie;

-          În timpul căţărării pe stâncă să avem mare atenţie unde găsim prize pentru mâini;

               2 – în timpul popasului:

-          Să nu punem cortul la marginea poienilor cu iarbă  înaltă, mai ales în poienile orientate spre sud;

-          Să evităm punerea cortului în apropierea zonelor umede (bălţi sau zone mlăştinoase);

-          Să culcăm iarba din jurul cortului însă fără a o rupe;

-          Să nu dormim cu cortul deschis ori crăpat indiferent de situaţie;

-          Încălţările se pun înăuntrul cortului sau pe nişte beţe înfipte în pământ cu gurile în jos;

-          Nu se recomandă să facem popasuri lângă tufe de jneapăn sau orice altă tufă deasă, la orele dimineţii orientate către soare (cu tufele în spate);

                                               

P.S. – informaţii culese de pe site-ul www.alpinet.org; www.eukarya.ro, www.craimont.ro,

       - Cpt. Marlin Trainer, DO, US Army, Texas –

        - Bites of Venomous Snakes" - Barry S. Gold & Co   New England Journal of Medicine Vol 347. No 5,  1 August 2002)

      Doresc  în mod deosebit să mulţumesc domnului Zsolt Torok  pentru amabilitatea de care a dat dovadă, corectând din punct de vedere ştiinţific informaţiile din rândurile de mai sus.

                                                                           © Dorin Bălănescu