Pârșul hoinar ...: Ținutul Neamțului ... ziua a doua!

- Bună dimineața, Soare!!

- Ești atât de minunat!! Razele tale îmi dezmiardă tâmplele de copil neastâmpărat și îmi gâdilă creștetul capului dând viață unor gânduri care mai de care mai năștrușnice!! Astă seară m-am distrat ... am dansat cu colegii mei, cu doamna învățătoare și cu domnu' ghid ... Frate!! Era peste tot ... ori nota împreună cu doamna punctajul celor care au participat la balul având ca temă „Concursul de costume”, ori făcea fotografii, ori ne supraveghea de la distanță. Ooof! Și eu nici nu reușeam măcar să țin pasul la dans.

Bine că tu ești plin de viață .. se pare că noaptea ți-a priit și te-ai odihnit ... am văzut că ți-ai tras peste ochi cearșaful pictat cu roiuri de steluțe zglobii și te-ai făcut că nu vezi petrecerea noastră. Ca să poți apoi să ne dai peste nas dimineață când, cu ochii mijiți îți vom da binețe.

Da' mă fac că nu te văd și mă duc să mă bâțâi puțin într-un leagăn, poate-poate m-oi trezi să mă bucur îndeajuns de mult de ziua care a început deja ...

Puțină înviorare executată printr-o dulce leneveală sub razele călduțe ale soarelui de dimineață, niște „apă udă” aruncată mai mult pe lângă ochi și fuga, servim micul dejun.

Astăzi plecăm să vizităm stațiunea Izvorul Muntelui și să ne purtăm pașii puțin prin Parcul Național Ceahlău.

Primul lucru pe care îl facem este să ne împrospătăm proviziile cu apa cristalină ce susură din izvorul aflat imediat la intrarea pe teritoriul parcului. O minunație!! Rece, pură și vie .. apă din măruntaiele Ceahlăului!

... agale pornim pe poteca ce urcă pe sub cetinile verzi și mirosind a răsină proaspătă de brad, având grijă unde călcăm și atfel să nu accentuăm eroziunea accentuată a solului ce ne arată rădăcinile golașe ale falnicilor brazi ...

... după un timp în care învățăm și testăm pe piele (tălpile noastre) cum se urcă pe munte și care ar fi echipamentul necesar, ne oprim și admirăm îndelung natura ce ne înconjoară, scrutând cu atenție cetinile, poate-poate vom vedea o focoasă veveriță, facem o fotografie de grup și apoi pornim spre autocar: trebuie să mergem mai departe spre Cheile Bicazului pentru ca în cele din urmă să ne oprim pe malul Lacului Roșu.

... spre vale, învățăm o nouă tehnică de deplasare, care ne ușurează efortul depus, ne protejează articulațiile și prezintă o siguranță crescută pentru securitatea personală ...

... interesantă stațiunea Izvorul Muntelui ... timidă și retrasă, liniștită ... nici nu se putea altfel în acest ținut de legendă.

Ne re-ocupăm locurile în autocar și ne continuăm plimbăreala cu vioiciune spre Lacul Roșu.

Încet - încet, pereții maiestuoși ai Cheilor Bicazului își fac apariția în calea noastră și ne stârnesc admirația și chiar teama ...

Iar ca să fie treaba bună și să simțim cu adevărat măreția lor, decidem să parcurgem partea cea mai frumoasă la pas, așa că ne încolonăm câte unul cu fața către sensul opus de mers, stabilim capul de coloană și sub supraveghere atentă, pornim ...


În plan depărtat, stânca Piatra Altarului

... amprenta inconfundabilă a Cheilor Bicazului - tarabele micilor întreprinzători! Cu puțină răbdare, dacă răscoliți bine, puteți găsi și produse autohtone printre miile de chinezării de prost gust ...


Piatra Altarului

... cam greu la deal dar acolo îi autocarul nostru ...

Problemă - problemuță! Ajungem la noul tunel unde, după o mică cercetare, decid că vom traversa prin vechiul tunel aflat spre dreapta în direcția noastră de mers. Întrebat de ce am luat această decizie, le explic copiilor faptul că, dat fiind zgomotul infernal produs de autovehiculele ce străbăteau tunelul împreună cu contrastul puternic între întunericul existent și lumina puternică a farurilor de la mașini iar toate aceste lucruri amplificate de ecoul produs de „efectul de tunel/fântână”, existau șanse foarte mari ca unii dintre ei să se sperie și, din cauza fricii și a imposibilității comunicării, să sară direct în fața unui autovehicul, efectul fiind mortal având în vedere goana nebună cu care treceau prin tunel. Pe de altă parte, eram la munte și ar fi fost păcat să nu gustăm și ceva „peștereală” și, fiind toți la unison, stabilim ordinea și pătrundem în întuneric ...

... unde găsim liniște, răcoare și muultă umezeală!

La ieșirea din tunel, găsim și autocarul ce ne aștepta cuminte, tolănit la umbra unui brad falnic, mai facem o pozică de grup, acum că ne-am inițiat în ceva nou, și pornim spre lac. Lacul Roșu!

Numa' bine! Pe la amiază ajungem pe malul lacului înțesat de turiști, atât de mulți încât unii, nemaiîncăpând, și-au pus fundul în luntri și vâslesc domol pe luciul său ...

... alte făpturi, necuvântătoare, precum rațele acestea, se bălăcesc cât îi ziua de mare și se desfată parcă făcând în ciudă celor de pe mal toropiți de arșiță ...

... masculi pregătindu-și fracul pentru o nouă cucerire amoroasă!

După ce ne plimbăm pe malul lacului și înțelegem cum s-a format, găsim un loc cu verdeață, la umbră (Măăi! Nu vă gândiți la slujba de înmormântare ...), cotrobăim prin desagi și scoatem cele de-ale gurii cu gând să le mistuim până la ultima firimitură ...

... unora, mai nesătui de a vedea cât mai multe lucruri, le ofer spre folosință binoclul meu, un Tasco 20x50.

... cei hulpavi sunt trădați de urmele de ciocolată din langoșii ce tocmai i-au devorat; unii se pare că și cu urechile spre hlizeala celorlalți ...

Cu toată agitația din preajma sa, indiferent de națiile care își fac simțită prezența pe acolo, Lacul Roșu, are acel ceva care te îndeamnă să revii. În curând, voi organiza o tabără de fotografie și orientare turistică în această zonă. Țineți aproape!!

Debarcaderul și pontonul ...

... hm! Ce-mi face cu ochiul cabana asta!

Mai spre seară, după ce soarele s-a mai domolit iar noi ne-am revigorat nițel, ne organizăm și hotărâm să începem concursurile mult așteptate:

... determinare,

... emoții,

... sprijin,

... siguranță și încredere,

... distracție,

... toți pentru unul ...

... .toți ca unul!

- Soare! Tu nu obosești niciodată? De unde ai atâta energie să ne însoțești fiecare pas și să ne luminezi fiecare gând? De ce inima ta bate pentru învins dar și pentru învingător? Cum de poți vedea toate, rele și bune și nimic dintre acestea nu îți știrbesc strălucirea? Cum Soare, cum??

Ultima seară ... Ultima seară din excursie trebuie să fie minunată! Să aibă puterea să se cuibărească definitiv într-un ungher al inimii și să rămână acolo până când lacrimile aducerii aminte o vor scoate sub forma unui vis de vară ...

Și cum se pot face toate astea dacă nu sub forma unei cine festive unde ne bucurăm de prezența celorlalți, de sprijinul și ajutorul primit, unde depănăm deja amintiri din cele două zile petrecute pănă acum și unde hotărâm printre înghițituri și suspine că ... „altă dată o vom face și mai lată!”. Nu ne oprim aici și, după ce ne îmbrăcăm toaletele pregătite încă de acasă, pornim concursul de dans ...

Toată lumea a dansat, toată lumea a notat, toată lumea a caștigat! Ce-i drept, unii mai mult iar alții mai puțin ...

Surpriza cea mare abia acum avea să-și intre în drepturi, după concursul de dans: miticul foc de tabără, un final apoteotic al însăși excursiei noastre descris printr-un singur cuvânt: gigantic!