Tu, cititorule cum crezi că ai putea colora în gândurile tale Dobrogea? Mai mult cărămiziu, ceva galben și puțin verde? N-ar avea loc și puțin azuriu în visele tale? Așa, precum o garnitură savuroasă! Bașca câțiva stropi de sânge!
Eu, doar închid ochii și simt cum mă învăluie căldura culorilor topite în sufletul acestui pământ străbun. Un curcubeu al simțurilor năvălesc de pretutindeni, te-mpresoară și îți fericesc ființa dându-ți imboldul de a te ridica din colbul omniprezent, dând vlagă ființei ce provoacă zeii zilei într-o luptă pe viață și pe moarte pentru supraviețuire!
Am avut privilegiul să-mi fericesc retina cu nuanțe ce doar sufletul le poate percepe ... și asta doar când pășesc pământul dobrogean. Mistic și tradițional, o adevărată „fata morgana” a neamului nostru ... plin de istorie și înțesat de legende, prăfuit și neinteresant pentru unii însă îndeajuns de stimulant pentru mine, plaiul dobrogean mă îndeamnă să-l fac cunoscut tuturor!
Trebuie reținut faptul că spiritul ținutului nu se lasă capturat cu una cu două, este pretutindeni și totuși nicăieri ... trebuie să te lași în voia sa: te atacă și te hărțuiește precum haita fantomatică de lupi, îți inoculează puțin câte puțin în inimă sămânța dorului de ducă pe coclaurii pe care, altădată, se alergau zeii minunați la rândul lor de asemenea frumuseți.
Normal că nu a trecut mult timp și, ecoul ultimei excursii în Dobrogea, a strâns noi doritori de aventură. Mai mici și mai voioși: elevi ai claselor a II-a B și a IV-a A și B din Școala Gimnazială nr. 20 - „TRAIAN”, Galați împreună cu părinți și având alături pe d-na Dir. Tufă Tincuța.
Data stelară: 5 iunie 2011. O zi superbă ... reflexie întocmai a sufletului celor cu dor de ducă!
Cap compas: Șaua Țuțuiatu (redivivus), Dobrogea!
Dis-de-dimineață, ne strângem în fața școlii și ne înghesuim cu drag în microbus-ul care aștepta să ne ducă pe alte meleaguri:
... și cum pentru unii, traversarea cu bacul a fost o noutate, facem repede o grămadă dezorganizată și imortalizăm clipa pentru posteritate:
Pe brațul vechi al Dunării, uscăciune, mâl și câteva zburătoare: un stârc cenușiu, vreo trei lebede și două egrete albe, una mare și alta mică. Așa că, mergem întins până la locul de „parcare” de sub nucul cel bătrân, mai aranjăm prin rucsaci cele trebuincioase și purcedem la drum prin Valea Morsu de un verde crud:
Surprizele ne-au însoțit la tot pasul: ba un puișor de broască țestoasă (Țestoasa dobrogeană / Testudo graeca ibera )
... și chiar un adult ...
... sau o șopârliță curioasă (Șopârla de stepă / Podarcis tauricus) ...
... o lăcustă lenevind pe o varietate a cozii șoricelului de culoare galbenă întâlnită până acum doar în arealul dobrogean ...
Mai facem un popas - două, timp în care mai ronțăim câte ceva de-ale gurii, mai facem o pozică pentru arătat colegilor și prietenilor de acasă:
Soarele dobrogean ne gădilă frunțile făcându-ne să ne dorim o bălăceală adecvată însă, nu ne oprim și urmăm traseul (drumul de carieră), trecând pe langă primul izvor renovat acum câțiva ani de o echipă de „carpatiști” la inițiativa unor buni prieteni ai mei din Brăila, izvor unde ne reîmprospătăm rezervele cu apă (cam putină apă în comparație cu pâraiele întâlnite în luna aprilie) și ne răcorim frunțile cu lichidul atât de prețios în zonă.
Continuăm, trecând pe lângă „grohotișul” artificial rămas în urma exploatărilor din cariere, și întindem pasul în căutarea umbrei binemeritate:
Se pare că nu suntem singurele suflete în căutarea de răcoare ...
... mai facem o fotografie de grup, având pe fundal Comuna Greci și impozantul Iacobdeal
... și una spre Dealul Grecilor ..
Cum suntem abia la începutul lunii iunie, măceșii sunt în floare ...
... unii cotropiți deja de cărăbușul verde arămiu (ileană / Cetonia aurata)
... încă un mic popas în șaua Țuțuiatu, înainte de urcușul final, pentru refacerea rezervelor de energie, loc în care o descoperim pe prințesa locului ...
... mai ușurăm rucsacii (este mult mai ușor transportarea alimentelor direct în burtică decât în rucsac) și apoi ne încolonăm pe langă gardul ce delimitează Parcul Național Munții Măcinului de zona liberă, și începem urcușul susținut spre Vf. Țuțuiatu:
În urma noastră se observă șarpele ce strânge ca un brâu poalele Vf. Ghinalțu ...
- Ah! Domnu'! Mai avem până în vârf?
- Încă puțin! Acu' ajungem! Mai facem un popas aci:
... mai mirosim o floricică de părea pictată cu lacrimile cerului azuriu ..
... și iată-ne ajunși pe vârf:
... mai aruncăm o privire asupra norilor jucăuși și pufoși de deasupra Dl. Grecilor ...
... și apoi o luăm la vale către popasul de la Izvorul Italienilor ...
... unde găsim de cuviință să mai gustărim câte ceva, apoi să încingem câte o joacă, ca între prieteni ...
De mult timp urmăream acest cadru și se pare că acum sorții au fost de partea mea, oferindu-mi un superb cer cu nori grăbiți către marea cea mare:
... cadru ce în gândurile mele arăta de fapt așa:
Când ceasul s-o împlinit, am ridicat tabăra și am continuat coborârea spre Valea Morsu prin locul „Iese sufletul”, loc care este mai bine să-l cobori și nu să-l urci, așa că am mai avut timp de o pozică asupra Șeii Țuțuiatu și a Vf. Ghinalțu ...
- Șarpeeee!! Viperaaa!! Toată lumea a înghețat și a reacționat întocmai cu instrucțiunile primite încă de când erau în minibus ...
Sărmana viperă ... era doar șarpele lui Esculap (Elaphe longissima)
... ceva mai sus de primul izvor, loc unde am mai facut o mică pauză (Ce vreți? Și la coborât este greu, mai ales pentru genunchi și degetele de la picioare, mai ales dacă nu ai încălțăminte adecvată) ...
... și iar pe înainte cu pas măsurat.
O zi superbă și un cer ce ne-a binecuvântat cu dansuri ale norilor neastâmpărați ...
Am fi vrut ca ziua să nu se termine atât de repede, am fi vrut să plutim pe aripile șerparilor printre norii diafani, să simțim măreția Dobrogei, să ... să rămânem acolo. Poate ne întoarcem cât de curând ...
Însă, cum după orice sfârșit urmează un nou început, în drumul spre trecerea bac, nu puteam să nu-i dăm binețe lui nea Petrică și, cu această ocazie să vizităm și noi ruinele Cetății Dinogeția:
Cu toată graba noastră, pierdem bacul (nava), astfel că nu avem decât să așteptăm pe următorul, timp pe care îl folosim pentru discuții despre cele văzute și întâlnite, mai facem câteva fotografii pentru colecția de amintiri ...
... și, în sfârșit așteptarea se termină, trecem Dunărea, Galațiul este din ce în ce mai aproape, părinții ... frații ... pisica și cățelul ..
... pe treptele pășite de atâția învățăcei, unii ajunși oameni de seamă ai urbei, iar alții ai țării ...
- Ooof! Ce rău miroase aerul ăsta poluat de Arcelor Mittal!!
Foarte frumos!!Felicitari domnului Balanescu!!
RăspundețiȘtergereHmm! Se pare ca iți place ce-i p'aci .. multumesc! Să știi ca totul este frumos datorită copiilor care participă și se implică, datorită acelora care respectă natura și implicit pe ei insuși! Datorită celor ca tine ...
RăspundețiȘtergereÎn curând vom face prima excursie anul acesta, la Sfinxul Dobrogean ... te aștept alături de mine!!
POZELE SUNT MINUNATE. FELICITARI DOMNULUI BALANESCU !
RăspundețiȘtergereANDRA TODERASC